Lucian Bode: Magistrala de metrou M5 – Drumul Taberei are ca ultim termen asumat iunie 2020
, sau mai bine zis prin multitudinea de acte adiționale la contract.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
4080 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
, sau mai bine zis prin multitudinea de acte adiționale la contract.
De asemenea, compania deține și 20 de hectare de teren adiacent prin același contract, care expiră abia în 2089.
În acest an ne asigurăm un plus de 10% din creștere organică, iar restul din dezvoltarea businessului, am încheiat și contracte noi“, a spus el, fără a oferi detalii despre clienții
Am vizitat deja una sau două companii din zona Brașovului cu care am putea semna deja un contract”, a declarat Linner.
Contractul, în valoare totală de 100 de milioane de euro, a fost atribuit prin achiziție publică în cadrul Programului de modernizare și achiziții de material rulant, finanțat prin
Compania a demarat construcția unui depozit de logistică și depozitare, plus un service auto cu spălătorie pentru camioane și un nou sediu de birouri.
București, Argeș, Cluj sunt printre cele mai dezvoltate județe, respectiv regiuni din punct de vedere al transportului, în condițiile în care aici sunt fie mari platforme logistice,
Polonia a fost menționată printre posibilele locații, capacitățile logistice și forța de muncă înalt calificată a țării fiind considerate drept avantaje.
Ceea ce ne lipsește sunt vorbitorii de limba germană, a spus Daniel Heymann, director general Draxlmaier, în cadrul conferinței ZF Auto&Logistică 2017.
Potrivit rețelei de socializare de business LinkedIn și site-ului companiei, Uber intenționează să angajeze un inginer de software, un director general și un director de logistică și