investim în salarii, dar trebuie majorarea salariilor minime nu poate compensa lipsa unor investiții pe termen lung, a spus Tal Lahav, CEO New Kopel Group, la Conferința ZF Auto&Logistică
Primul birou al companiei a fost deschis la Timișoara iar în prezent World Mediatrans are birouri în 23 de orașe din țară, depozite logistice în Timișoara, Arad, București și Oradea
regionale folosind portul Constanța, România devenind un hub regional, a spus Laurențiu Duica, managing partner și co-fondator , Winstone Real Estate Services, în cadrul Conferinței ZF Logistică
Printre beneficiarii selectați în această etapă se numără DRPCIV, cu 429 de tichete, Direcția Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu 21 de tichete, și o unitate
infrastructura rutieră este înapoiată față de ce se întâmplă în UE, continuă să fie cea mai mare frână în dezvoltarea economică a Româiei, a spus el la conferința ZF Transport &Logistics
Centrul de lângă Turda face parte dintr-un proiect mai amplu de dezvoltare a infrastructurii logistice a grupului Autonet, care mai include încă două astfel de centre, în București
Această tranziție are ca scop reducerea emisiilor cu 63% comparativ cu transportul rutier, facând operațiunile logistice mai eficiente și mai economice.
Cel mai accesibil model MX-5 pentru piața locală (Emotion, cu motorizare de 1,5 litri) vine echipată cu jante de 16 inch din aliaj, faruri LED, DSC și TCS, cu sistem de monitorizare