Acum, noua clasă S de la Mercedes-Benz vrea să impună un nou standard în ceea ce privește luxul, în timp ce Porsche Panamera și seria 7 doresc să cucerească partea sportivă a clasei
BRD – Group Société Générale, de exemplu, filiala locală a grupului francez aflat pe locul 67 în topul Fortune 500, este cea mai profitabilă bancă din sistemul local.
Primele lansări sunt programate pentru luna martie a acestui an, când vor veni Seria 3 Cabrio, Seria 2 Coupe, noua generație a MINI, dar și X1 facelift.
Pe acest segment, la Oradea, dealerul ATP Exodus a investit 2,5 mil. euro într-un centru Mercedes-Benz, iar Group West, dealerul BMW din același oraș, a investit 2,5 mil. euro în al
De cealaltă parte, o scădere semnificativă a profitului a înregistrat anul trecut compania Rewe Group, operatorul magazinelor de tip discount Penny Market și Penny Market XXL, care
schimbat 4 directori generali, iar unul dintre ei, Dan Mihai Toader (numit de Szolt Nagy – UDMR) a fost pus sub învinuire de DNA într-un dosar referitor la asocierea Poștei cu un grup
Pentru ING Group, sectorul auto este unul dintre segmentele principale în care activăm, avem formată expertiză de specialitate și operăm cu echipe globale și locale dedicate.
În data de 14 ianuarie 2021, sub numele Renaulution, Renault Group își prezenta noul său plan strategic, care stabilea obiectivele fiecăreia dintre cele 4 mărci ale sale.