printr-o schimbare de acționariat: fondul de investiții BoldMind Capital Partners, fondat de Dragoș Roșca, împreună cu echipa de management, a preluat Pall-Ex România de la Delamode Group
Mai mult, în urmatorii doi ani, 2017-2018 Jacques Prost, CEO al Renault Morocco Group vizează o producție de 340.000 de unități, adică un volum similar cu cel din România. mai mult,
Lipsa microcipurilor lovește industria auto după o serie de înăspriri ale normelor de poluare și o limitare a emisiilor de dioxid de carbon la o medie de 95 g CO2/km per grup auto,
Compania face parte dintr-un grup de firme controlat de Ion Comuși, care include și o școală de șoferi (cursuri de condus auto pentru categoriile A, B, C, D, E) tractări auto, închirieri
International Alexander Holding este un grup cu acționariat românesc, cu operațiuni în România, Ungaria, Serbia, Cehia, care a ajuns la peste 2.700 de angajați.
Aplicația ține cont însă și de alte elemente, precum ratingul șoferului și preferințele de plată ale clienților.
”România este una dintre cele mai importante piețe la nivel de grup
Dealerul local al Skoda din Târgu Mureș a devenit parte a grupului Materom din 2015, grup din care mai face parte și Materom Automotive, dealer Mercedes-Benz.
ale anului înmatriculările Dacia au fost influențate de schimbarea standardelor de emisii de dioxid de carbon – mult mai stricte din 2020 în condițiile în care limita la nivel de grup