În grupul de firme sunt și service-ul auto C&I ServiceTrans SRL, dar și firma C&I EuroTrans SRL, cu activități de carosare autobuze și proiectare autobuze sub marca Cibro, potrivit
Ford înființează o nouă companie în România – Ford România Services SRL – care va continua activitățile comerciale ale companiei pe plan local
Acordul prin care Ford Otosan, cel mai
Înființarea, în urmă cu câteva săptămâni, a unei societăți românești de către acționarul inDrive – un SRL cu un capital social de 25.000 de lei – a alimentat pe piața locală
Francezii mai dețin pe piața locală și compania Euro Auto Plastic Systems SRL, înființată în anul 2002 de către AD Plastik Croația și Simoldes Plasticos din Portugalia.
Anul trecut, firma Shara & Emil SRL-D a înregistrat o cifră de afaceri de 72.000 de lei (16.000 de euro), în condițiile în care firma a fost înființată la jumătatea lunii martie
dat am văzut că se pot face ceva bani din asta.“
Așa s-a hotărât tânărul antreprenor să-și deschidă propria afacere în domeniu, iar în primul an de activitate firma Pumps Factory SRL-D
Contractul a fost atribuit asocierii Sercotrans SRL – Best Consulting Design SRL, care va avea la dispoziție șapte luni de la emiterea ordinului de începere pentru elaborarea Studiului
Cei 10,4 km de drum județean vor fi modernizați până la finalul anului 2020 de către compania Strabag SRL, cu care Consiliul Județean Sibiu a încheiat contractul de proiectare și execuție
Francezii sunt prezenți pe piața locală prin companiile Faurecia Romania SRL, cu sediul central în Tălmaciu, Sibiu, și Euro Auto Plastic Systems, cu sediul în Mioveni, Argeș.
Francezii mai dețin pe piața locală și compania Euro Auto Plastic Systems SRL, înființată în anul 2002 de către AD Plastik Croația și Simoldes Plasticos din Portugalia.