Compania Astra Vagoane Călători, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de material rulant, controlată de antreprenorul Valer Blidar, a câștigat un contract de 79 mil.
Dezvoltatorul imobiliar Construct Aprodex, controlat de un investitor român de origine turcă, va investi circa 10 milioane de euro în dezvoltarea unui complex rezidențial de 230 de
contractul de 281,7 mil. lei (circa 66 mil. euro) pentru modernizarea și reabilitarea a peste 400 km de drumuri județene, semnat în luna august 2011 cu asocierea formată din Kiat Group Construct
și electronice din lume, cu o cifră de afaceri de peste 46 mld. euro la nivel global, l-a numit pe românul Mihai Boldijar, 53 de ani, în funcția de director general al Robert Bosch SRL
Varianta actualizată și finală a masterplanului general de transport prevede că între aeroportul Otopeni și autostrada București -Ploiești să fie construit un drum expres cu o lungime
Ikea va avea centrul său regional într-un depozit de 75.000 mp construit de CTP și operat de IB Cargo și Maersk, cea mai mare companie de transport din lume.
rutiere – a semnat ieri contractul pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 (Cornetu – Tigveni) a autostrăzii Sibiu-Pitești cu Asocierea WEBUILD SPA – TRANCRAD SRL