Șoferi de tir din UE nu vor merge în UK pe contracte pe termen scurt pentru a ajuta la temperarea crizei de carburanți de acolo din cauza condițiilor precare de muncă din industrie,
Acesta este construit tot de Astaldi (WEBUILD) SPA -ITALIA, contractul fiind semnat în mai 2020 cu termen de finalizare 20-25 iar stadiul fizic este de 9,2%.
au fost predate pentru utilare, dotare, operare și întreținere de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. către Rompetrol Downstream în baza unor contracte
Pentru prima dată în șase luni, activitatea sectorului s-a stabilizat în loc să se contracte. Există semne de temperare graduală a tendinței de scădere, notează S&P.
Cei mai mulți au contracte în Germania, Finlanda sau Anglia, unde câștigă echivalentul a 2.000-3.000 de euro pe lună, în timp ce în România câștigă circa 670 de euro, potrivit datelor
Transportatorul este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală și are contracte cu clienți din domeniul auto și al produselor de larg consum.
„În timpul derulării contractelor de modernizare ne-am confruntat și cu situații neprevăzute, deoarece contractele feroviare sunt contracte complexe, care implică lucrări cu diferite
Ministerul sârb al economiei a mai anunțat că a semnat alte două contracte separate de acordare
de subvenții cu Minth Automotive Europa, cu sediul în orașul Loznica din vestul Serbiei