Prezentarea noului model Cayenne, în 2002, odată cu noua fabrică a grupului de la Leipzig, a orientat publicul spre segmentul SUV și a însemnat un nou val de profit pentru grup.
Între 2008 și 2010 Sophocleous a condus operațiunile financiare ale A&D Pharma Holdings, cel mai mare grup farmaceutic de pe plan local, iar anterior a ocupat timp de trei ani funcția
. “Atât pentru modelele Dacia, cât și Renault, avem standarde la nivel de grup: o mașină nu iese de pe poarta fabricii până când nu este atins acest prag de calitate.
trebuie să creștem undeva capacitatea deoarece anul acesta ajungem la peste 700.000 de mașini Dacia“, a declarat Marc Suss, program director global access, vicepreședinte în cadrul Groupe
au ajuns inclusiv să fie utilizate de parlamentari sau miniștri la acea vreme
♦ 2006 este anul când Guvernul României răscumpără acțiunile de la Daewoo după falimentul gigantului sud-coreean
Pentru a găsi o soluție creșterilor salariale, Europa de Est se poate uita la economii precum Taiwan și Coreea de Sud ,care au trecut prin procesul de maturizare și care în doar câteva
Pentru a găsi o soluție creșterilor salariale, Europa de Est se poate uita la economii precum Taiwan și Coreea de Sud ,care au trecut prin procesul de maturizare și care în doar câteva
De altfel, orașul Roman are 5.100 agenți economici, adică 13,5% din totalul agentilor din jud. Neamț, ce au generat afaceri de 3,1 mld. lei în 2023, potrivit topfirme.com.