Poate să mizeze pe o industrie auto competitivă care să conducă lumea în tehnologii verzi, sau poate să se agațe de ținte nerealizabile și să privească cum piața sa este dominată
Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, deschide, la data de 1 aprilie, o bază aeriană pe aeroportul Băneasa, a doua sa bază operațională din București.
Victor Sfiazof, 32 de ani, a devenit anul acesta primul român care și-a pus semnătura pe un automobil de serie din gama Renault, iar ascensiunea sa l-a făcut pe designerul-șef al grupului
au fost selectate să se alăture celei de-a doua ediții “Fiat Likes U” la sfârșitul acestui an, un program de car sharing prin care Fiat oferă studenților acces la mașini din gama sa
Cu atât mai mult cu cât România are ca principal atu poziția sa geografică, din care se poate erija, deopotrivă, în poarta estică de intrare în europa - a produselor ce vin pe calea
Feroviare Mișcare Comercial, care reprezintă 30.000 de angajați din căile ferate, invitat ieri la ZF LIVE, spune că ar fi interesant de văzut din partea noii conduceri private a CFR SA
Sorin Ene de 39 de ani, absolvent de Drept, fost agent de vânzări și în prezent solist de muzică populară, își amintește că de mic a fost pasionat de mașini, iar pasiunea sa pentru
fost un pilon uriaș al unei agende pe climat care a definit primul mandat al Ursulei von der Leyen ca președintă al Comisiei Europene, însă la puțin peste doi ani de la adoptarea sa
Rainer Zietlow și echipa sa Challenge4 au stabilit un nou record mondial pentru cea mai rapidă calătorie dintre Capul Nord din Norvegia și Capul Agulhas din Africa de Sud, realizată