), de polonezii care dețin Profi (de la 94,5 mil. euro la 330 mil. euro, plus 250%) și de germanii de la Kaufland, care cu vânzări de 1,64 mld. euro în 2013 (față de 778 mil. euro în
trei benzi pe sens și două tuneluri unidirecționale între Șoseaua Virtuții (zona Lacului Morii) și șoseaua Colentina în urma unei investiții de 6,8 miliarde de lei (1,57 miliarde de euro
După finalizarea restructurării companiei, statul a mai primit 170 mil. lei (37 mil. euro) cash și o societate cu active de 90 mil. lei (20 mil. euro).
♦ Noul Duster va avea un preț de pornire de 11.990 de euro cu TVA în Franța, cea mai mare piață a Dacia, iar cea mai scumpă versiune va ajunge la peste 22.000 de euro, marcând un nou
Piața de curierat, una dintre cele mai dinamice segmente din industria de transport, ar putea atinge anul acesta o nouă bornă, aceea de 500 de milioane de euro, arată estimările făcute
Compania DSV Solutions a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 281 de milioane de lei ( circa 60 mil. euro), în creștere cu 12% față de anul 2017.
Guvernul ungar a semnat recent un acord cu reprezentanții producătorului auto german BMW prin care acordă acestuia subvenții în valoare de 12,3 miliarde de forinți (38,5 milioane de euro
Proiectul construcției autostrăzii Sebeș-Turda, faza a doua, a fost aprobat de Comisia Europeană și va primi 272 mil. euro din fonduri UE, a anunțat ieri Ministerul Dezvoltării și al
Statul ceh intenționează să investească aproape 1 miliard de coroane (40 mil. de euro) pentru a îmbunătăți podurile feroviare ale țării în următorii ani, notează Czech Radio.