Compania Pas 97 Srl, ce activează în domeniul lucrărilor de construcții rezidențiale și nerezidențiale, avea în 2011 afaceri de 13,8 milioane lei (3,2 mil. euro) si un profit de 1,3
Inițial fabrica a fost operată de Euro Tyres Manufacturing SRL, unitatea a intrat în insolvență acum aproape șapte ani, iar la finalul lunii ianuarie 2025 a fost declarată oficial
Examinările vor include servicii de medicină internă, chirurgie generală, oftalmologie, ORL, neurologie și psihiatrie.
“Calendarul estimativ de atribuire a contractelor subsecvente
Acum, cu un business de peste 10 mld. lei, Ford România se alătură unor companii „cu greutate“ precum Automobile Dacia, OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Rafinare și Kaufland
Trades unfolded on the stock exchange Wednesday amounted to 29.73 million lei (EUR6.83 million), but RON13.37 million came from a total nine deal market trades in OMV Petrom (SNP.RO
Societatea a participat și a câștigat licitații organizate de Complexul Energetic Oltenia, SN Închideri Mine Valea Jiului și SC Veolia Energie SA pentru transportul de cărbune, de Administrația