„Obiectivul nostru este să continuăm să creștem în piață, muncim foarte mult, căutăm talente și investim în trainingul lor.“
Terminale noi în Ungaria și Cehia
La nivel global
Parlamentarii greci au aprobat vânzarea unei participații de 67% din portul Tesalonic din al doilea oraș grec ca mărime, într-o tranzacție de 232 mil. euro, relatează Kathimerini.
Companiile Astra Vagoane Arad, Meva SA și Romvag Caracal, intrate în insolvență în 2010 și care făceau parte din grupul International Railway Systems, controlat de Cristian Burci, au
Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru cumpărarea a 10 autobuze noi, investiția fiind estimată la 13,7 mil. lei (aproximativ 3 mil. euro).
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 241 mil. lei (55 mil. euro), un profit de 40,8 mil. lei (9,2 mil. euro), la circa 1.200 de angajați, potrivit datelor publicate
Primul tronson al drumului expres Craiova – Pitești va avea o lungime de 17 km, o valoare estimată de aproape 480 mil. lei, fără TVA, și ar urma sa fie construit între varianta de