Luca de Meo se va alătura Renault până la începutul verii acestui an pentru a prelua funcția de CEO după ce Thierry Bollore, urmașul lui Ghosn, a fost înlăturat, petrecând mai puțin
La începutul verii, sistemul de climatizare al aeroportului s-a stricat, iar pasagerii au fost nevoiți să suporte temperaturi de peste 35 de grade în timp ce așteptau decolarea avionului
Acestea sunt singurele rute operate de către compania românească de pe acest aeroport, însă Blue Air mai opera și curse sezoniere, în timpul verii spre Constanța, conform celor mai
folosite becuri LED cu un consum energetic minim, iar sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide și îngrășăminte la sol
Rolul controlorilor de trafic aerian este acela de a supraveghea și de a organiza deplasarea avioanelor în aer, la aterizare și la sol, prin folosirea radarului și a comunicațiilor
La acea vreme reprezentanții Rovigo SPRL anunțau că planul de reorganizare viza măsuri precum creșterea gradului de utilizare a activelor societății, eficientizarea și valorificarea
Acesta preia elemente de design de la modelul Dacia Sandero dar și Duster cum ar fi farurile, mânerele portierelor și grila radiatorului și linia unui Sandero Stepway cu gardă la sol
Compania de transport edy International Spedition SA a intrat în procedura de reorganizare, planul propus de Rovigo SPRL în calitate de administrator judiciar fiind aprobat și confirmat