În Master Plan mai figurează ca autostrăzi ce ar urma să fie construite tronsoanele Sibiu – Brașov, Brașov – Comarnic, Ploiești – Comarnic, Craiova – Pitești
115 km ar urma să “taie” munții pe una dintre cele mai dificile porțiuni în timp ce constructorii “se chinuie” de cinci ani să termine A3 București-Ploiești
600 de terminale aflate în puncte de maximă concentrare a traficului din 90 de localități, printre care București, Iași, Constanța, Brăila, Galați, Bacău, Focșani, Piatra Neamț, Ploiești
Pentru acest an sunt programate să fie finalizate lucrările pentru încă 90 de km de autostradă (București-Ploiești și Medgidia-Constanța), dar și 64 de kilometri din tronsonul Suplacu
În grupul de firme sunt și service-ul auto C&I ServiceTrans SRL, dar și firma C&I EuroTrans SRL, cu activități de carosare autobuze și proiectare autobuze sub marca Cibro.
(5) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, de către expertul independent (Asocierea Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants SRL
Lotul trei vizează 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori, București N