anul trecut, ceea ce înseamnă un rezultat foarte bun, având în vedere faptul că facem comparație între un an normal și 2020, un an în care am înregistrat volumele mari, un boost constant
trimestru un număr de 538 de unități, în creștere cu 45% față de perioada similară a anului trecut, cel mai vândut model al constructorului de automobile pe piața locală fiind SUV-ul compact
După un avans constant al vânzărilor din ultimii ani, începutul acestui an a fost marcat de o contracție abruptă, generată de o combinație de factori economici, fiscali și structurali
leasing operațional de pe piața locală, cu o cotă de 22%, și-a propus să revină pe creșteri de două cifre în 2015 după un avans de numai 3% anul trecut prin reînnoirea a 80% dintre contracte
Consiliul Județean Cluj a semnat trei contracte de finanțare europeană în valoare totală de peste 357 mil. lei (aproximativ 80 mil. euro), care vizează reabilitarea și modernizarea
antreprenori români, a finalizat anul trecut cu afaceri de 25-26 de milioane de euro iar pentru acest an estimează că va ajunge la 30 de milioane de euro cifră de afaceri pe fondul noilor contracte
de investiții Bancroft, spune că unul dintre principalele obiective este ca la finalul anului 2015 „să ne apropiem de acel nivel de plus un euro profit” și consideră că actualul context