Acesta a adăugat că CFR SA are la dispoziție 252 de milioane de euro anul acesta pentru achiziția vagoanelor și locomotivelor, dar și pentru reparațiile celor vechi.
Suntem încrezători că, sub conducerea sa, compania își va consolida direcția de dezvoltare și va înregistra rezultate îmbunătățite în perioada următoare”, a declarat Jörg Mommertz
bucur că am reușit să finalizăm tranzacția de preluare a operatorului Portului Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA
Mesajul de la Bruxelles vine la doar câteva săptămâni după ce François Provost, CEO al Renault Group, a transmis un mesaj similar chiar de la Mioveni, în prima sa vizită în România
Și chiar dacă unele perioade au fost extrem de grele, am mers mai departe cu credința că se poate și că vom reuși“, spune Ioan Matei Baciu, cel care, alături de soția sa Rodica Baciu
„Îmi exprim în continuare așteptarea ca și companiile românești, fie ele mari sau IMM-uri, sa înțeleagă mai bine acest produs, pentru a putea beneficia de avantajele sale”.
Scandalul a forțat producătorul la cel mai amplu recall din istoria sa, penalitățile impuse deja sunt printre cele mai ridicate suferite de vreun producător, iar VW a constituit provizioane
Poliția Română devine astfel prima instituție publică din România care se implică direct în reducerea nivelului emisiilor și păstrarea unui mediu înconjurător curat incluzând în flota sa