Tarom vrea să preia două aeronave în leasing operațional
Pe parcursul anului trecut, tot mai multe avioane au avut defecțiuni tehnice, zeci de pasagerii fiind ținuți la sol mai multe ore din această cauză.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
908 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Pe parcursul anului trecut, tot mai multe avioane au avut defecțiuni tehnice, zeci de pasagerii fiind ținuți la sol mai multe ore din această cauză.
Compania de transport edy International Spedition a intrat în insolvență la data de 2 august 2012 având ca administrator judiciar firma Rovigo SPRL.
Desigur, acesta nu poate înlocui un sistem 4×4, dar garda la sol plus acesta pot ajuta la nevoie.
Singura companie care a trecut pragul de 19 miliarde de lei cifră de afaceri a fost OMV Petrom SA în 2012, ultimul an în care a fost cea mai mare companie din România și când a atins
Printre cele mai mari companii din regiune se numără și OMW Petrom, Rompetrol, British American Tobacco, Romgaz, Auchan România, Carrefour România, Dedeman, Mediplus Exim sau Ameropa
Astfel, potrivit datelor colectate de ZF pe de site-ul Petrom, cea mai mare companie petrolieră locală, acolo unde sunt afișate în timp real prețurile din toate stațiile companiei,
O contribuție semnificativă a avut-o Petrom, care a anunțat că va plăti dividende de 1,75 mld. lei, cu 75% mai mult decât în 2011.
și Nissan la nivel mondial, volumul fiind de aproape trei ori mai mare decât cei 2,5 milioane de metri cubi ai Casei Poporului, cea de-a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon
Similar, și Dacia, dar și OMV Petrom SA se găsesc în ambele clasamente. Asta înseamnă că importă anumite materii prime din această țară și exportă alte produse.
Astfel, OMW Petrom, gigantul din industria petrolului cu un business de 3,9 miliarde de euro anul trecut, a avut un profit de 871 milioane de euro, fiind de departe cea mai profitabilă