Petrec mult timp cu echipa de conducere Ford Otosan și cu cea de la Koç Holding pe tema cum optimizăm beneficiul și utilizarea celor două centre de dezvoltare de produs.”
În
Companiile poloneze investesc mai ales în țări europene și dacă nu urmăresc obiective precum optimizare fiscală sau crearea de structuri de tip holding, tind să se concentreze pe țările
trebuia să facă mai profitabile companiile ferate, a adus doar pierderi uriașe, ceea ce nu s-a întâmplat însă în Germania, Franța sau Austria, unde căile ferate au rămas într-un holding
Ce spune șeful unui transportator de marfă din Ungaria
Laszlo Horvath, președintele CER Cargo Holding SE, liderul transportatorilor privați de marfă pe calea ferată din Ungaria,
O altă tranzacție este cea prin care traderul elvețian de cereale Ameropa Holding a preluat producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu-Mureș (AZO), plătind circa 260 mil. euro
MIB3 dispun de o unitate on-line de conectivitate (OCU) integrată și de un eSIM ca dotare standard – tehnologia eSIM permite ca mai multe deviceuri să utilizeze aceleași servicii GSM
siguranța – la fel ca și modelul 2010, ca și primele generații ale Logan și Sandero, tot patru airbaguri are, iar din ceea ce privește siguranța activă, singurul sistem disponibil este ESP-ul
„Procedura de tranzacție a fondului de comerț Bata a avut la bază atât acordul comitetului creditorilor din data de 21.05.2013, al acționarului Romstrade, cât și acordul BRD GSG –
Având în vedere lista dotărilor disponibilă pentru noul Lodgy, dar și Dokker, noul Logan va dispune de serie de sistem de control al stabilității (ESP), devenit acum standard, dar și