Virgin Hyperloop și-a concediat aproape jumătate din angajați, compania care dezvoltă sistemul de transport ultrarapid reorientându-se dinspre transportul de pasageri către cel de mărfuri
La sfârșitul lunii ianuarie, AirCar, un vehicul mașină-aparat de zbor dezvoltat de compania slovacă Klein Vision, a primit autorizarea din partea autorității slovace de transport, scrie
„Piața de camioane este în continuare dominată de modelele de transport rutier pe distanțe lungi, dar vedem recuperări și pe alte segmente precum cele de construcții sau servicii municipale
DSV Solutions, parte a furnizorului global de servicii de transport și logistică danez DSV, a deschis un nou depozit în Parcul Logistic București Vest, lângă sediul principal al companiei
Compania de transport marfă Dumagas Transport, una dintre cele mai mari firme de pe piața locală de profil, controlată de fondul de investiții Bancroft, a finalizat anul trecut cu o
Consiliile județene care au aplicat în vederea accesării fondurilor puse la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor putea cumpăra mijloace de transport
Aquila Part Prod Com este cea mai mare companie din grupul de transport, distribuție și logistică Aquila și unul dintre cei mai mari jucători de pe aceste sectoare ale economiei.
Solaris Bus & Coach din Polonia a anunțat semnarea unui contract cu compania suedeză de transport Vy Buss pentru livrarea a 50 de autobuze cu emisii zero sau scăzute, potrivit Polandin.com
Cele mai mari companii de transport din Ungaria își majorează tarifele, urmând exemplul companiilor de logistică din alte țări europene care și-au crescut deja prețurile, scrie Budapest