Aston Martin Lagonda Global Holdings a obținut o sumă de 500 milioane de lire sterline cu care-și va putea consolida bilanțul și construi un nou SUV după ce a încheiat un acord de vânzare
Mercedes-Benz, al doilea mare producător de vehicule de lux la nivel mondial, a anunțat săptămâna trecută că va construi un model pick-up, o veste surprinzătoare având în vedere că
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a semnat un contract de construcție a lotului Târgu Mureș-Ungheni, ce face parte din Autostrada Transilvania (Brașov-Târgu
Viitorul complex de birouri pe care omul de afaceri Simon Roth îl va construi pentru Renault în zona Preciziei din Capitală va include cel puțin două clădiri, una de birouri, pentru
Vitesco Technologies, companie de tehnologie pentru transmisii auto din Germania, va construi o fabrică în Debrețin, estul Ungariei, în urma unei investiții de 47 miliarde de forinți
pentru țările din regiune, ci poate însemna și un business suplimentar, pe măsură ce România deține posibilități de a ajunge în Rusia prin portul Constanța, iar companiile pot construi
Dezvoltatorul P3 Logistic Parks, „autor“ al celei mai mari tranzacții semnate anul trecut în sectorul spațiilor industriale, va construi al treilea spațiu logistic cu o suprafață totală
Compania de transporturi feroviare Servtrans Invest, controlată de omul de afaceri Cristian Burci și aflată în insolvență din vara anului trecut, a preluat printr-un contract de închiriere
un alt importator pe piața locală după ce în luna februarie a acestui an Fuji Heavy Industries, compania japoneză care deține brandul Subaru, a decis să nu reînnoiască actualul contract