exemplu, pentru Orange, care este un client foarte mare și are tranzacții multe pe piața valutară, o bancă poate să îi oferă o cotație de 4,7555/4,7565 lei/euro, iar pentru Popescu SRL
Philip Morris (locul 5) a avut profit de 14,9 milioane de lei, însă în ambele cazuri este vorba despre firmele înregistrate ca SRL-uri care se ocupă de comerțul cu ridicata al produselor
• Eu de la PNRR îmi doresc creșterea nivelului de competențe digitale, atât în instituțiile publice, cât și în rândul marii mase a populației, îmi doresc implementarea unor sisteme
Programul de Guvernare 2018-2020, respectiv simplificarea procedurilor din interiorul unei instituții publice prin intermediul mijloacelor electronice și inter-operabilitatea prin sisteme
Clienții sunt încântați că pot folosi și sisteme de operare iOs pentru plata cu telefonul mobil, pentru că până acum puteau doar prin sistemele de operare Android.
Pentru a putea eradica excluziunea financiară și pentru a putea acoperi cu produse de tip card și cu sisteme digitale de plăți o zonă rurală, jucătorii din piață trebuie să se bazeze
Băncile din întrega lume resimt presiuni în creștere de a acționa pentru a contracara fluxul de bani ilegali transferați la nivelul întregului sistem financiar mondial.
Noile forme de creditare alternativă bazate în principal pe sisteme și platforme informatice au apărut cam de nicăieri și au luat o amploare uluitoare, fiind larg acceptate de clienți
Țări în care acest sistem funcționează de ceva vreme, precum Belgia sau Suedia, au făcut un lucru foarte simplu: au creat o identitate digitală reutilizabilă, iar acest lucru reduce