„În urma evenimentelor dinamice din acest an, majoritatea clienților români caută depozite pe termen scurt pentru a gestiona incertitudinea generală și pentru a se adapta mai bine la
Lucrurile sunt dinamice. În ultimele trimestre am văzut o reducere a efectului inflaționist pe care l-au avut bunurile alimentare și energia anul trecut.
În scenariul central al BT, în intervalul 2020-2022 creditul neguvernamental și depozitele neguvernamentale vor înregistra dinamici medii anuale de 3,9%, respectiv 6,4%.
Astfel, toți clienții băncii vor putea să apeleze la autentificarea biometrică prin utilizarea aplicației Mobile Banking sau să confirme tranzacțiile cu două parole, una dinamică, trimisă
Bazându-ne pe o expertiză solidă și relații consolidate pe termen lung cu clienții, creditarea companiilor a menținut un ritm robust de creștere, de +17% în dinamică anuală“, a declarat
Reprezentanții Kruk spun că au ales să-și dezvolte unitatea în Târgoviște ca o consecință a dezvoltării dinamice a centrului de contact deschis în 2008.
Lor li se alătură creșterea suplimentară înregistrată în septembrie de prețul produselor din tutun, precum și dinamica ceva mai înaltă așteptată în cazul prețurilor administrate.