Un sondaj realizat recent în rândul a peste 5.000 de consumatori americani a găsit doar o încredere modestă în capacitatea băncii centrale americane (Fed) de a gestiona inflația și...
Primăria Bistrița a demarat un proiect european de peste 30 mil. lei (7 mil. euro) ce presupune construirea unui campus școlar pentru colegiul Liviu Rebreanu.
ale consiliilor de cartier), informații utile (termene pentru plata taxelor și impozitelor locale, facilități fiscale, lucrări publice, întreruperi temporare ale utilităților publice
În sistemul bancar, cu 1-2 excepții, avem de-a face cu proprietari pasivi, care nu pun presiune pe management să creeze returnul de pe alte piețe, să creeze performanță, a spus Doru
unor criterii noi care să stimuleze acordarea de către instituțiile finanțatoare a produselor de creditare standard fără implicarea garanțiilor de stat precum și adoptarea unui management
UniCredit Bank, împreună cu partenerii de la Amundi Asset Management, lansează patru noi fonduri de investiții tematice cu componenta ESG, dintre care trei în euro și unul în dolari
Robert Burlan, director de investiții al Raiffeisen Asset Management, al doilea cel mai mare administrator de fonduri mutual din România, cu active nete de 5,9 miliarde de lei, consider