categorii de antreprenori, accesul la servicii de cont curent și operațiuni asociate acestora – plăți, încasări, transferuri, dar și la obținerea unui card.
”Autorizația ne-a
CEC Bank acordă o linie de credit de 15 milioane de euro pentru finanțarea activității curente a AAylex One, compania din spatele brandului de carne de pasăre Cocorico, deținută de
AAylex ONE din Buzău, compania din spatele brandului de carne de pasăre Cocorico, a semnat cu CEC Bank și Exim Banca Românească pentru o facilitate de credit sindicalizat în valoare
Zona euro este bine plasată pentru a depăși recenta volatilitate de pe piață, iar economia sa va crește în acest an și anul viitor, a declarat președintele Eurogrupului, negând că uniunea
Publicarea rezultatului de la referendumul pentru demiterea președintelui a generat o schimbare la 180 de grade pe piața valutară, leul apreciindu-se cu 1,2% într-o singură zi, și...
În ultimele două săptămâni, forintul maghiar a avut o performanță excepțională, urcând la maxime anuale. Totuși, această tendință fragilă a fost întreruptă după ce viceguvernaorul...
La trei metri sub nivelul străzilor din Manhattan, într-un depozit al Rezervei Federale americane protejat de gărzi înarmate, stau la păstrare 6.200 de tone de aur.
nu majora taxe și impozite în perioada următoare, aceștia se așteaptă la o accentuare a digitalizării administrației fiscale, dar și, probabil, la intensificarea controalelor în zone
Lone Star au mai testat anul trecut piața locală de vânzări de credite neperformante, dar nu au cumpărat deocamdată nimic, nefiind mulțumiți de calitatea garanțiilor.