În scopul amintit mai sus, voi face referire în cele ce urmează la câteva exemple privind modul în care unele economii avansate, cu sisteme fiscale robuste, au abordat această problemă
“EBA issues fist binding mediation decision between the SRB and the NBR”, 18 iunie 2018. https://www.eba.europa.eu/eba-issues-first-binding-mediation-decision-between-the-srb-and-the-nbr
Dacă nu, va trebui să trăim cu situații în care operăm în sisteme bancare cu înclinații naționaliste, care tot caută să se protejeze și nu se deschid.“
Erste are în portofoliu piețe
crizei cipriote asupra cursului de schimb și a sistemului bancar local va fi limitat chiar dacă problemele se vor extinde și către alte țări din zona euro puternic îndatorate sau cu sisteme
În Europa occidentală, două treimi din locuințe sunt finanțate prin credite și sisteme de leasing, în timp ce în România este exact invers, numai o treime sunt cumpărate cu credit.
25 februarie
Depunerea Notificării privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare – Formularul 097
– pentru intrarea prin opțiune în sistem
Măsurile fiind dependente și de capacitatea respectiv nivelul de pregătire a sistemelor de sănătate și altor sisteme specifice având scop de a împiedica răspândirea virusului (cum ar