În schimb, formarea brută de capital fix (investițiile) este posibil să-și fi sporit contribuția negativă la dinamica PIB, ca, de altfel, și exportul net (import minus export), dată
„Este un moment important pentru Mastercard, mai ales aici, în Europa, și mă simt onorat să preiau conducerea unei regiuni atât de dinamice și complexe.
.
“Lansarea unui card care facilitează și accelerează plata unei tranzacții, indiferent de monedă, răspunde așteptărilor unui număr tot mai mare de consumatori dinamici, pentru
Dinamica negativă a depozitelor persoanelor juridice garantate s-a înregistrat pe fondul scăderii cu 2,3 miliarde lei a valorii depozitelor în lei ale persoanelor juridice rezidente
„Considerăm că piața titlurilor de stat din România va reacționa la evoluțiile macrofinanciare internaționale, știrile economice și politice interne și dinamica pandemiei pe termen
Bienînțeles, întrunirea criteriilor Maastricht depinde de parametri dinamici care sunt dificil de prevăzut în situația actuală caracterizată de nesiguranță“, a adăugat Ananiev.
problemă cu deficitele gemene, mai mari decât în alte țări, venituri bugetare foarte scăzute și avem nevoie de o ajustare de politici
Balanța externă este o preocupare în creștere, dinamica
La nivel de grup, în toate țările în care operează, italienii de la UniCredit au raportat un profit net de 4,7 mld. euro, rezultatul fiind influențat de o dinamică comercială puternică
APS a fost unul dintre cei mai dinamici recuperatori de credite de pe piața locală, compania fiind implicată în multe tranzacții mari, inclusiv în cea mai mare tranzacție cu credite