Am avut sesiuni de mentoring în care, împreună cu aceste companii, am încercat să evaluăm posibilitatea de a scala internațional, să ne pregătim pentru această scalare.
săptămâni, la cea de-a 10-a Conferință Anuală a BCE pentru Cercetare, tehnologia remodelează modelele de afaceri ale băncilor, creând noi oportunități și amplificând atât viteza, cât și scala
Banca Centrală Europeană a decis ieri să mențină, dar să înghețe finanțarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA (Emergency Liquidity Assistance) la nivelul stabilit
Ezio Salvai a avut misiunea de a scana toate expunerile băncii și de a curăța bilanțul, iar acum toate semnalele indică pregătirea unui ciclu de creștere selectivă a businessului
Cum funcționează aplicația
Prin intermediul aplicației MyBRD Mobile, clienții băncii pot vedea extrasul de cont și istoricul status tranzacții, constitui și lichida depozite, scana
Si, iarasi, ma intorc la termeni, etimologii si istorii – “polis â cetate”; “democratie â “demos”Ă“kratos” (puterea poporului); “academie” â scoala constuita de Platon pe un teren
posibilităților de câștiguri de eficiență, punerea în aplicare și întărirea listei de prioritizare a investițiilor pentru a spori calitatea investițiilor, și finalizarea implementării la scara