Ratele creditelor neperformante de o singură cifră, care în perioada imediat următoare crizei păreau o fata morgana, au început să devină o realitate în bilanțurile băncilor...
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului imobiliar REDESIGN, pentru finalizarea primelor clădiri aferente etapei 2 a proiectului
colegiului SalFin (Entitatea de Solutionare Alternativa a Litigiilor in Domeniul Financiar Nonbancar), apreciind că 35% dintre conciliatorii SalFin sunt incompatibili cu funcția pe care o dețin
Dacă le oferim antreprenorilor instrumente concrete și ghidajul de care au nevoie, putem accelera adopția AI în rândul IMM-urilor și îi putem ajuta să rămână competitivi“, a declarat
Obiectivul nostru pentru anul acesta este să desfășurăm o activitate profitabilă, să facem bani, deși în ultima perioadă astfel de concepte au început să aibă o conotație negativă,
Felix Daniliuc, Director Departament IMM, BRD Groupe Société Générale, spune că antreprenorii trebuie să se contreze mai întâi pe provocările cu care se confruntă în prezent, iar mai
„Fac parte din generația la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa
Contrele pe care noul guvern italian le pune politicilor comunitare, mai nou în ceea ce privește refugiații, au trezit temeri în boardurile companiilor că Italia, a treia economie