2188 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleParlamentul a adoptat modificarea Legii dării în plată cu impreviziuni pentru plata creditului, inclusiv deprecierea cu peste 20% a leului în raport cu moneda în care a fost contractat un credit
Concret, plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea Legii 77/2016 pri…
Exclusiv ZF. Câte firme au credite, câte credite au și care este tendința. Aproape 193.000 de firme din România au credite, iar numărul creditelor corporate trecea de 570.000 la final de S1/2025. Circa 5.500 de firme au intrat în S1/2025 în clubul celor c
Concret, în România existau 192.912 de firme cu cred…
Mai e mult până departe. De câte întâlniri este nevoie pentru a soluționa conflictul vechi de ani de zile dintre service-uri și asigurători? ASF a făcut primul pas și a organizat o primă întâlnire cu toate părțile implicate
Următoarea întâlnire, cu caracter tehnic, va avea ca obiectiv definirea unor pași concreți pentru îmbunătățirea relațiilor dintre companiile de asigurări și unitățile reparatoare, în
Schemele naționale de plăți, precum RoPay, sunt necesare, utile, dar se opresc la nivel național. Securitatea și încrederea devin tot mai căutate, în special în cazul plăților
astfel de beneficii devin cruciale pentru viitor.
Țara unde s-a inventat capitalismul a ajuns la concluzia că doar prin naționalizarea totală a RBS poate determina banca să reia finanțarea economiei
În pofida oricăror concepte ale economiei de piață, guvernul de la Londra ia în considerare naționalizarea totală a Royal Bank of Scotland (RBS), una dintre cele mai mari bănci britanice
Marsh: Seceta este principala amenințare la care sunt expuși fermierii din România, iar fenomenele meteo extreme devin tot mai frecvente și mai puțin previzibile
Seceta este principala amenințare la care sunt expuși fermierii din România, iar fenomenele meteo extreme devin tot mai frecvente și mai puțin previzibile, în 2022 suprafața agricolă
Alexandra Popa, UniCredit: Ne bucurăm să vedem din ce în ce mai multe companii antreprenoriale din România care își consolidează locul și devin cumpărători
UniCredit Bank, prin echipa sa corporate finance advisory, a consiliat Banvit Foods cu privire la vânzarea subsidiarei sale Banvit Foods SRL, specializată în activități de producți...
Sub 20% din locuințele din Băcel și Lunca Mărcușului, localitățile afectate de ape din județul Covasna, dețin o poliță de asigurare PAD împotriva inundațiilor
În județul Covasna numai 20,5% din locuințe au o polițiă de asigurare PAD împotriva inundațiilor, iar în Harghita 16,6%, adica sub media pe țară de 24%, potrivit datelor obținute d...
Românii devin mai prudenți de Black Friday: 4 din 10 își taie bugetul chiar la jumătate, iar 2 din 10 renunță complet la cumpărături
Instabilitatea economică și scăderea puterii de cumpărare îi fac pe români tot mai prudenți în prag de Black Friday. Doar 15% dintre consumatori spun că vor cheltui mai mult anul a...