susține că Alpha Bank nu se poate prevala de volatilitatea mediului în care cele două bănci operează pentru că ar însemna ca în vremurile actuale să nu mai poată fi încheiat niciun contract
Ungurii de la MKB Romexterra schimbă numele băncii în Nextebank și semnează un contract de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni cu un consorțiu condus de fondul americano-asiatic
În România, economia gri este asociată, în principal, cu angajarea fără contract de muncă și cu nedeclararea tuturor tranzacțiilor sau a unei părți din ele pentru a evita plata taxelor
Plecând de la imperativul evaluării cu același cântar a intereselor băncilor creditoare și cele ale debitorilor acestor bănci; de la ideea, deci, că debitorul care a semnat un contract
“Este important ca oamenii să înțeleagă că nu trebuie să se bazeze doar pe acel pilon, ci trebuie să ia în calcul să aibă un contract de munca și să se asigure ca îi este virată contribuția
Sindicalizarea este tot un credit, doar că ai un singur contract la care aderă mai multe bănci. Structura este unitară, iar atunci pentru bănci riscul se împarte.
A contat însă și majorarea limitei de deductibilitate fiscală de la 250 de euro la 400 de euro, măsură care ar putea stimula și companiile mai mici să treacă la asigurări de sănătate
Până acum vedeam doar cine a primit contractul. Acum vom putea discuta despre eficiența managementului banilor publici, cum se justifică mărirea prețului unui contract“.
Primele intermediate s-au ridicat la 11 mil. euro, ceea ce înseamnă un nivel de peste 22% al comisionului mediu pe fiecare contract încheiat.
„Modelul nostru este unul atipic.
Proiectul de lege prevede că persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție