Președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a declarat că instituția sa ar putea lansa acțiuni de amploare de achiziții de active dacă perspectiva inflației se înrăutățește și
Sa ne gandim la dinamica unor variabile cheie ca inflatie, volum de lichiditati/injectii masive de baza monetara, grad de indatorare publica si privata, la masuri de politica monetara
Transilvania a anunțat astăzi achiziția Casei de Investiții Capital Parteners, cea mai mare firmă independentă de fuziuni și achiziții și de finanțări corporative din România, prin compania sa
Cerearea de insolvență depusă de Prospecțiuni SA, furnizor de servicii geofizice și geologice, a fost admisă de Tribunalul Bucuresti, care a deschis procedura de insolvență și a numit
Wright a furnizat și dovezi tehnice care să susțină afirmația sa că ar fi ”părintele” bitcoin. Membrii din comunitatea Bitcoin și ai echipei de dezvoltare au conformat…
Royal Bank of Scotland (RBS) și subsidiara sa Natwest, una dintre cele mai mari bănci britanice, au anunțat că își vor obliga clienții să plătească pentru a își putea ține banii în
Mugur Isărescu nu și-a făcut public salariul încasat ca guvernator al BNR nici în declarația de avere pe anul trecut, atitudinea sa din ultimii nouă ani fiind urmată și de ceilalți
Michael Kiener era hotărât să-și cumpere prima sa locuință în orașul Marchtrenk din Upper, Austria folosind un credit ipotecar de 131.000 de euro cu o rată de 900 de euro pe lună.