dar chiar și pentru produsele a căror primă pornește de la 20 de euro pe an/persoană, decontarea se face direct între asigurător și clinicile medicale cu care asigurătorul are contract
În anumite situații prevăzute în contract, asigurarea include și scutirea de la plata primelor, astfel încât planul de economisire să continue în beneficiul copilului.
Segmentul imobiliar atinsese un vârf de aproape o cincime din piață în 2009, pe fondul unor tranzacții de sale&lease back (care presupun vânzarea unui imobil pentru ca în baza unui contract
existenței unei asigurări obligatorii, necesitatea efectuării inspecțiilor de risc, dar și modificarea datei de intrare în vigoare a poliței PAD la cinci zile după emitere în cazul unui contract
La începutul acestui an, Nelu Iordache a încheiat, prin firma sa de construcții, Romstrade, un contract cu acționarii ABC Asigurări Reasigurări pentru preluarea a 98,57% din titlurile
A fost încheiat în acest sens un contract pe cinci ani, iar după această perioadă familia putea să cumpere apartamentul de la compania națională la prețul la care aceasta l-a achiziționat
mii de clienți cu credite în moneda elvețiană, pe care îi va prelua de la Volksbank și care în acest moment au o mare problemă: plătesc rate duble față de momentul în care au contractat