Danezii, populația cu cele mai mari datorii din lumea dezvoltată, și-au rambursat anul trecut creditele imobiliare cu cel mai rapid ritm din istorie, ajutați de dobânzile reduse, scrie
„Inflația galopantă este istorie”, s-a lăudat Adrian Vasilescu (BNR), (în opinia săptămânală publicată în ZF), cu o zi înainte ca INS să publice datele despre inflație pentru luna septembrie
Gabriela Nistor, Deputy CEO&Head of Retail and Network în cadrul Banca Transilvania, afirmă că au fost semnale că a accelerat un pic piața imobiliară din România și vede două direcții
Banca maghiară Granit Bank, deținută în proporție de 57% de ginerele lui Viktor Orban, premierul Ungariei, ar urma să intre pe piața românească în al treilea trimestru din 2024, conform
Tensiunea românilor cu credite în euro a crescut după ce ieri cursul leu/euro a depășit pentru prima dată în istorie pragul de 4,86 lei/euro, urcând la un nou maxim.
de debit și credit, fară agenții sau sucursale, dar în final noul concept de bancă al BT va avea nevoie să strângă o masă critică de clienți pentru a se susține, a spus Gabriela Nistor