Pe de altă parte, măsurile pot afecta negativ dinamica pieței creditelor, iar unii debitori nu vor mai fi eligibili, în timp ce alții vor plăti mai mult pentru creditele primite.
Observăm o dinamică accelerată a interacțiunilor digitale, clienții preferând în număr din ce în ce mai mare aplicația de mobil pentru operațiunile bancare de zi cu zi.
Deși împrumuturile ipotecare standard au crescut cu 12% în perioada analizată, această evoluție a fost contrabalansată de dinamica segmentului Prima casă, care a scăzut cu 34%
Deși împrumuturile ipotecare standard au crescut cu 12% în perioada analizată, această evoluție a fost contrabalansată de dinamica segmentului Prima casă, care a scăzut cu 34% în contextul
Pe acest fond, deficitul comercial și-a cvasistopat creșterea în termeni anuali, iar dinamica anuală a deficitului de cont curent s-a înjumătățit față de trimestrul I 2025, rămânând
„Creditarea de la nerezidenți s-a majorat cu 6%, dinamica fiind susținută în structură de creditele de la companiile-părinte, (Ă7,3%), împrumuturile externe oferite de instituții financiare
Este un rezultat care reflectă atât dinamica favorabilă a pieței, cât și poziționarea puternică a companiilor noastre din România”, a transmis grupul austriac pentru ZF.