SAL-Fin, structură creată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, la care consumatorii pot apela gratuit, este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor (SAL
Regina Elisabeta Bucharest SRL, o firmă înființată în noiembrie 2019, este deținută de două entități înregistrate în Cipru – Volemco Holdings LTD și Brellendra Limited, potrivit
în care Wall Street-ul își crește pariurile împotriva acesteia pe fondul slăbiciunii celei de-a doua mari economii a lumii și amenințării cu tarife a președintelui-ales american Donald
vor fi operate de către banca centrală americană (Fed) în 2025 la trei și și-au crescut probabilitatea unei recesiuni în SUA la 35%, în condițiile în care tarifele președintelui Donald
Ea nu avea însă experiența necesară pentru a prelua funcția de director general al unei companii de asigurări, fiind anterior administrator al unor SRL-uri obscure.
Ea nu avea însă experiența necesară pentru a prelua funcția de director general al unei companii de asigurări, fiind anterior administrator al unor SRL-uri obscure.
Pe creștere în județul Iași au fost în 2018 firmele nou-înființate de tip SRL, în timp ce PFA-urile și Întreprinderile Individuale (II) s-au situat pe o pantă descendentă comparativ