O altă situație prevăzută în normele de aplicare a Codului fiscal se referă la persoana fizică care are și activitate economică în apartament, dar în contractul dintre ea și firmă
Locul 3 în Europa Centrală și de Est la stocul de spații industriale
Cu aproape de spații logistice, România este al treilea cel mai mare jucător de pe piața de logistică și industrial
Concomitent cu creșterea volumului de polițe a crescut și numărul de contracte în vigoare, care la sfârșitul lunii septembrie se situa la 3,5 milioane de polițe, cu 5% mai mult față
De exemplu, UNSAR publică trimestrial date privind primele subscrise, numărul de contracte în vigoare sau primele cedate în reasigurare pe fiecare clasă de asigurări de către companiile
.
“Contrar percepției generale, costurile creditelor destinate persoanelor fizice sunt la un minim istoric, cu tendință generală de scădere”, spune Anca Bidian, CEO al
anul trecut au avut-o asigurările de sănătate, produs lansat în aprilie 2016, care au generat 21% din vânzările noi, echivalentul a 11,5 milioane de lei și peste 10.000 de contracte
Scăderea lichidității pe piață a majorat costul la care băncile se împrumută între ele, indicatorul Robor la 3 luni (utilizat ca referință în multe contracte de credit de retail) ajungând
Indicatorul Robor la 6 luni, utilizat ca referință în multe contracte de credit, a ajuns în prezent la un minim de aproape 5% pe an, fiind cu circa 1,5 puncte procentuale sub nivelul
dintre “lecțiile” ultimilor 60 de ani și anume, că țările care depășesc mai repede și cu costuri mai mici perioadele de recesiune au instituții flexibile (prețuri, contracte