fost principalul motor de creștere, cu un avans anual de circa 32%, în timp ce segmentul retail a continuat să câștige tracțiune, înregistrând o creștere solidă, de 13,6% în dinamică
„Avansul din martie al creditului în lei vine după două luni cu dinamică pozitivă, dar fragilă. Creșterea a fost susținută atât de sectorul de retail, cât și de cel corporate.
Ea se așteaptă totuși ca structura portofoliului de credite ipotecare să se îmbunătățească după ce dinamica creditelor în lei a intrat în teritoriul pozitiv anul trecut după o lungă
Mai este un argument care poate explica dinamica euro: interesul guvernelor din UE de a se evita debt deflation, adica combinatia intre scaderea preturilor si lipsa de crestere economica
Pe termen scurt, Rădulescu consideră că dinamica indicatorilor monetari și de credit va fi influențată de evoluțiile macrofinanciare externe și interne, inclusiv cele din piețele valutare
Circa 95% din aceste credite sunt în valută (euro, dolari sau franci elvețieni), dar în ultimele luni se observă o dinamică mai pronunțată pe credite în lei.
„Mișcarea s-a datorat componentei în lei –a cărei dinamică a atins recordul perioadei post-2008 –, în condițiile în care variația creditului în valută (exprimat în euro) s-a menținut
amintit că subsidiara din România a Bank Leumi are o prezență „controlat redusă“ pe piață și a explicat că „în aceste vremuri ar fi și puțin riscantă încercarea de a crește cu o dinamică