6.000 lei, cu un grad de îndatorare de 45%, înseamnă o rată maximă suportată de 2.700 lei, ceea ce înseamnă că dintre cele două variante disponibile de rambursare creditul se poate contracta
Încă de atunci, guvernatorul BNR le-a avertizat că „au început să curgă reclamații de la clienți privind introducerea de comisioane ce nu sunt prevăzute în contracte de creditare”.
Mora a atenționat că drumul de revenire va fi lung și accidentat și că scenariul de bază al băncii centrale, acela că economia, dependentă de exporturi, se va contracta cu -8% anul
În luna mai, institutul estima că economia se va contracta cu până la -20% în trimestrul doi, după o scădere de -5,3% în primele trei luni ale anului – mai lentă decât s-a crezut
plantație, de 6 hectare, în urmă cu cinci ani, și în același an – 2016 – a depus un proiect pentru finanțarea unei hale pentru condiționarea cătinii, astfel încât să poată face contracte
Gothaer avea la finalul anului trecut un volum al subscrierilor de 90 mil. lei și un număr de 50.000 de contracte de asigurare pentru persoane fizice și companii.
Polițele individuale de asigurări, așa cum le cunoaștem azi, au apărut pentru prima dată în secolul al XIV-lea, în Genoa, sub forma unor contracte de asigurare care cuprindeau riscuri
Cea mai bună măsurare a gradului de asigurare, a educației și a trendului privind asigurările este prin creșterea numărului de contracte noi de asigurări facultative.