Nu există nicio analiză, ei pur și simplu au pus niște cifre pe o anumită dinamică astfel încât lucrurile să arate decent. Dar cifrele nu au nicio fundamentare.
Dinamica avansată o depășește substanțial pe cea a consumului privat (net de autoconsum) prognozată de CNP, textul Raportului privind situația macroeconomică indicând la pagina 81 drept
Totodată, exportul net a continuat să acționeze în sensul ameliorării creșterii economice – aportul său la dinamica anuală a PIB redevenind pozitiv pentru prima dată în ultimii 5 ani
Fiindca daca dinamica economica ar revela rate de crestere, (g) superioare ratelor dobanzii, (r), guvernele ar putea sa practice inclusiv deficite bugetare primare atat timp cat are
:
unicitate (singleness), acceptabilitate universala[11], ceea ce face ca, de pildă, 1 euro să fie 1 euro fără discuție, oriunde;
elasticitatate (elasticity) – ce privește dinamica
“În general, având în vedere dinamica din ultimii câțiva ani și numeroasele proiecte de energie regenerabilă care sunt în curs de dezvoltare, cred că România se află cu siguranță în
Structura restanțelor mai mari de 30 de zile ale persoanelor fizice și dinamica față de 2014
Materialul a apărut în ediția din 7 octombrie 2015 a Ziarului Financiar.
Carrefour este cel mai mare retailer european și al doilea la nivel mondial, după Wal-Mart, fiind prezent în 32 de țări la nivel mondial cu peste 9.500 de magazine și peste 470.000