În schimb, Froot și Rogoff (1985) propun un model structural unde tratează diferit producția de bunuri tranzacționabile și netranzacționabile pentru a evidenția natura diferită a capitalului
Iar în cazul tinerilor „finanțiști“ a mai contat și pornirea lor de a structura dată de respectul nescăzut pentru sistematică specific formării financiar-contabile.
observa din figura de mai sus, exporturile de bunuri ale României către Statele Unite ale Americii sunt dominate preponderent de produse cu valoare adăugată redusă, reflectând o structură
În anul 2011 a fost înființată prima structură specializată și dedicată continuității activității în BNR: Serviciul Managementul Situațiilor de Urgență și Continuitatea Activității,
de lucrări elaborate în direcția noastră – care până atunci efectuase doar tehnoredactarea și corectura caietelor de studii apărute –, în paralel cu cele realizate în celelalte structuri
treilea subsegment cu altă dinamică, segmentul de micro, companiile mici cu cifra de afaceri până într-un milion de euro, constatăm dependența de fondurile IMM Invest și de alte structuri