Dacă și-ar face business plan-ul, doar 31,9% dintre viitorii antreprenori ar alege să își înființeze o societate cu răspundere limitată (SRL), în timp ce 19,8% ar opta pentru o întreprindere
Era mai ușor pentru bănci să urmărească persoanele fizice decât SRL-urile, dar, odată cu trecerea timpului, după criza imobiliară, piața a început să se dezmorțească, fiind ajutată
afaceri de pe piețele de capital.“ Adâncirea curbei yieldurilor, posibilele dereglementări, o creștere economică mai puternică și taxe mai mici sub administrația președintelui ales Donald
activității de trading, liderii industriei susțin că mai mulți dintre clienți lor își țin banii departe de piață momentan din cauza lipsei de predictibilitate a președintelui american Donald
Remarcile ei întăresc comentariile factorilor de decizie politică, inclusiv ale președintei BCE Christine Lagarde, și arată cum oficialii încearcă să aducă atacurile președintelui Donald
Iar exemplul personal al guvernatorului BNR cu afacerea lui proprie(Măr SRL- producția și vânzarea de vin sub brandul Casa Isărescu) arată ce se întâmplă la finalul contului de profit
Iar exemplul personal al guvernatorului BNR cu afacerea lui proprie(Măr SRL- producția și vânzarea de vin sub brandul Casa Isărescu) arată ce se întâmplă la finalul contului de profit
După acesta, președintele american Donald Trump a anunțat că ia în calcul „suspendarea comerțului cu orice țară care face afaceri cu Coreea de Nord“, iar secretarul Trezoreriei Steve