A contat însă și majorarea limitei de deductibilitate fiscală de la 250 de euro la 400 de euro, măsură care ar putea stimula și companiile mai mici să treacă la asigurări de sănătate
experiența de la căile ferate m-a ajutat foarte mult în a lucra cu bugete de venituri și cheltuieli, cu investiții, iar apoi, prin poziția din sistemul Comunicațiilor, am intrat în contact
precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de
Mihai Tecău, președinte directorat, CEO, OMNIASIG Vienna Insurance Group
♦ Asistența la domiciliu este un cârlig care îți dă posibilitatea să fii în contact cu clientul permanent
Ne concentrăm pe îmbunătățirea experienței pe care o oferim clienților în toate punctele de contact cu noi și pe toate ariile de interacțiune cu compania.
administrate de Casa de Economie, o anexă a CDC, și erau garantate integral de către stat.
160 de ani mai târziu, relația client-bancă s-a mutat accentuat în online, fără ca nevoia de contact
România a fost scoasă însă anul acesta din eternul somn energetic de insolvența Hidroelectrica, perla energiei locale, care după ani întregi de contracte păguboase, trecute pe sub ochii