Companiile membre ale UNSAR, care dețin aproximativ 90% din piața asigurărilor generale, aveau la sfârșitul anului trecut 12 milioane de contracte în vigoare, din care care trei sferturi
(asociația profesională a asigurătorilor locali), care dețin aproximativ 90% din piața asigurărilor generale, aveau la sfârșitul lunii septembrie a acestui an 11,6 milioane de contracte
Sectorul manufacturier american s-a contractat pentru prima dată în ultimii trei ani în condițiile în care războiul comercial dintre SUA și China își pune amprenta asupra economiei
Impact Developer & Contractor, dezvoltator imobiliar controlat de antreprenorul Gheorghe Iaciu, a semnat două contracte de credit ipotecar cu CEC Bank în valoare totală de 13,4 milioane
Spațiile industriale și logistice sunt cele mai atractive pentru majoritatea băncilor din Europa Centrală și de Est, în contextul pandemiei de COVID-19, arată cea mai recentă ediție
Patronatelor Bancare din România (CPBR) și cele două federații sindicale reprezentative au anunțat ieri că au marcat înregistrarea de către autoritățile naționale competente a noului contract
Română a Băncilor, afirmă că băncile nu afișează valoarea nominală, în lei, a comisionului de retragere de la bancomat, pentru că acesta se calculează ulterior. ”Clientul a citit contractul