care am văzut-o în prima parte a anului, de 0,3% pe primele șase luni, mare parte din ea dacă nu toată vine dintr-o chestiune statistică, o estimare privind impactul impozitelor nete
Guvernul nou ar trebui să nu crească impozitele, aceasta este una dintre temerile companiilor.
,
Daniel Guzu, proprietar Duraziv (producător de vopsele) și Natura SRL (producător
Un caz foarte interesant este cel privind operațiunea prin care se ajungea la Unilever South Central Europe SA a preluat compania Betty Ice SRL, caz în care angajamentele au privit
Aceste țări au alune-cat în anticamera deflației și sunt în pericol – ca în 2020 – să intre în deflație într-o lună sau două… dacă nu vor găsi o soluție de sal-vare
Mai precis, profitul este mare în termeni absoluți, dar randamentul este unul normal, chiar sub alte sectoare economice.“
În T1, Banca Transilvania a raportat un profit net de 950