UniCredit și London Stock Exchange Group în vederea susținerii dezvoltării afacerilor mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est, urmează să includă 14 noi companii în inițiativa sa
Finanțelor, a încasat anul trecut venituri de circa 30.000 de lei pe lună (circa 6.600 de euro net) în 2015 din toate funcțiile pe care le are la stat, potrivit datelor din declarația sa
întoarce la cei care au cotizat, aceștia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii, a declarat, joi, Ionuț Mișa, după vaidarea sa
Ieri, BCE a decis că dintre inflație și recesiune răul cel mai mare este inflația, pe care a atacat-o cu cea mai mare creștere de dobânzi din istoria sa, de 0,75 de puncte de bază.
Guvernatorul băncii centrale poloneze Adam Glapinski a fost înregistrat spunându-i unei femei cum să profite la maxim de pauza legată de plata creditelor ipotecare adoptată de țara sa
Expunerea sa de motiveșiț are însă deficiențe majore, fiind bazată pe un lung șir de afirmații false sau pe argumente care nu sunt relevante pentru contextul economic și social din
din sectorul ajutoarelor de stat au aprobat noi măsuri pentru Nova Ljubljanska Banka (NLB) care includ un angajament al Sloveniei de a vinde cel puțin 50% din cea mai mare bancă a sa
prin care fondul de investiții Innova Capital, cu sediul central în Polonia, a cumpărat în octombrie 2020 de la grupul britanic PayPoint companiile PayPoint Services SRL și Payzone SA
aproximativ 1.000 de oameni până la sfârșitul anului 2021 și va închide toate birourile sale din America de Sud și unele din Asia pentru a reduce costurile și a stimula transformarea sa
săptămâni, când ROBOR s-a situat mult peste dobânda de politică monetară, este în acest sens atipică, fiind generată de deficitul temporar de lichiditate din piață“, spune Horia Braun