valoare de 40 de milioane de euro cu Banca Transilvania pentru Omnia Europe SA, lansarea unui program de finanțare de 10 milioane de euro pentru furnizorii locali ai Profi Rom Food SRL
data ca exemplu obligațiunile emise de Germania și Austria, al căror randamente(dobânda efectivă) au crescut în ultimele luni ca urmare a politicilor BCE, dar și a alegerii lui Donald
Președintele american Donald Trump a adoptat deja o serie de prevederi legislative care abrogă regulile bancare pentru micile instituții, argumentând că acestea împiedică băncile să
În același timp, Banca Na’ionala anunță că investițiile străine directe au însumat 1,39 miliarde euro (comparativ cu 4,36 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2019), din
Proiectul de lege fiscală „mare și frumos” al președintelui Donald Trump, aflat în discuție în Congres, este estimat de analiști independenți că va adăuga trilioane de dolari la datoria
Decizia băncii centrale vine într-un moment în care administrația președintelui Donald Trump a cerut reduceri semnificative de cheltuieli în cadrul agențiilor guvernamentale.