Până la această dată, potrivit informațiilor remise de către lichidatorul judiciar al societății, CITR Filiala București SPRL, vor mai fi valabile 3.145 de polițe, din clasa menționată
PayPal Europe Sarl et Cie, entitatea din Luxemburg prin care PayPal deține o licență bancară europeană, și-a înregistrat o subsidiară la Registrul Comerțului din România în luna martie
Acum, atât clienții, cât și băncile sau IFN-urile se îndreaptă tot mai mult spre Centrul SAL Bancar, un organism european care le poate rezolva litigiile amiabil, fără să se mai ajungă
Din anul 2014, el este membru în Consiliul Director al UNSICAR, iar din 2016 este reprezentantul pieței financiare nonbancare în Colegiul de Coordonare al SAL-Fin.
incluse în asigurarea OMNIĂ în anul 2025 este de 39 de ani, iar specialitățile accesate cel mai frecvent de către aceștia au fost: medicină de laborator, imagistică, ginecologie, ORL
incluse în asigurarea OMNI+ în acest interval din 2025 este de 39 de ani, iar specializările accesate frecvent de către aceștia au fost medicină de laborator, imagistică, ginecologie, ORL
Unii observatori spun că vânzările ar putea avea legătură cu deziluzia privitoare la programul economic al lui președintelui american Donald Turmp, care a ajuns la putere în parte promițând