Bănci cu o cotă de piață mică, între 0,5-0,7%, vor fi achiziționate în perioada următoare, un an și jumătate să spunem, iar cu proces on going este o bancă vizată, a spus Radu Dumitrescu
Polițele auto obligatorii (RCA) au șubrezit reputația companiilor locale de asigurări și au dus la pierderea încrederii clienților în capacitatea acestora de a plăti daunele, însă...
“ Companiile românești se uită spre Vest, în timp ce investitorii încep să se uite mult mai atent spre Est, având în vedere potențialul de creștere al regiunii
EximBank, bancă deținută de statul român, a decis să își mute sediul central din zona Națiunile Unite într-un spațiu de 3.800 de metri pătrați al Palatului Kiseleff, o clădire cu o
dobândă la titlurile de stat vor continua tendința ascendentă în trimestrele următoare, pe fondul factorilor externi, legați de perspective de continuare a ciclului monetar în Statele Unite
Deficitul comercial al Statelor Unite a urcat la un maxim record în luna martie pe fondul unei cereri interne în creștere puternică, ce atrage importuri, iar acesta ar putea avansa
Războiul comercial declanșat de Statele Unite împotriva Chinei și deciziile recente de creștere a dobânzilor de pe piețele financiare dezvoltate invită la un scenariu la care toți actorii