Clienții care își încasează salariul într-un cont curent deschis la BRD pot contracta credite ipotecare prin programul Prima casă cu o marjă de dobândă de 2% peste Robor la 3 luni (
Numărul creditelor în franci elvețieni a scăzut în primul semestru cu 19%, iar tendința s-a intensificat în ultimele luni, reducerea numărului de contracte datorându-se în principal
PAID, compania care emite polițele obligatorii de asigurare a locuințelor, a ajuns la sfârșitul lunii octombrie la un portofoliu de peste 540.000 de contracte aflate în vigoare, în
Dezastrelor Naturale (PAID), compania care emite polițele de asigurare obligatorie a locuințelor, avea la finalul lunii octombrie un portofoliu de aproximativ 1,72 milioane de contracte
întotdeauna considerat cel mai efervescent și cu potențial semnificativ în România, a ajuns la subscrieri de 184,4 mil. lei în primele trei luni din 2022, dar în același timp numărul de contracte
Companiile de asigurări aveau la finalul lunii martie (T1) 2022 un număr de 14,6 milioane de contracte de asigurare în portofolii, cu 10,9% mai puține față de perioada similară a anului
Companiile de asigurări aveau aproximativ 4,5 milioane de contracte de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) în vigoare la sfârșitul lunii septembrie, ceea ce echivalează cu un
PAID, compania care emite polițele obligatorii de asigurare a locuințelor, a ajuns la sfârșitul lunii octombrie la un portofoliu de peste 540.000 de contracte aflate în vigoare, în