La rândul său, dezvoltatorul imobiliar One United Properties a coborât de pe nouă pe zece, deși compania listată la bursa de la București e cu 10% mai valoroasă decât acum un an, fiind
Desigur, nimic nu se întâmplă peste noapte, așa că ne-am pregătit deja pentru mai multe scenarii, astfel încât să ne asigurăm că o să menținem traiectoria ascendentă“, a transmis ING
Datoria externă totală a României (publică și privată) a crescut în primele șase luni din an cu 6,8 mld. euro, până la 176,8 mld. euro. În aceeași perioadă și în același context, d...
de evoluțiile politice interne, după ce curba randamentelor s-a consolidat în ultima săptămână din februarie, în așteptarea semnalelor privind politica fiscal-bugetară din Statele Unite
aproape de nivelul zero și achizițiile masive de active realizate de către aceasta pentru repornirea economiei au majorat și mai mult decalajul dintre bogați și săraci în Statele Unite
UniCredit a anunțat astăzi deschiderea unei noi divizii de Investment Banking pe segmentul de Corporate, în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite.
Instant Factoring, prima companie românească de microfactoring online pentru IMM-uri, a primit o finanțare de 1,5 mil. euro de la un fond de investiții din Statele Unite ale Americii
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a fost cel mai bine plătit bancher din Statele Unite în 2017, după ce a încasat peste 28,3 milioane de dolari, cu 3,9% mai mult decât în anul anterior
Imaginea în oglindă a capitalului adus de investitorii străini în România în ultimul deceniu arată că Statele Unite au ieșit din top zece, Franța și Marea Britanie și-au redus la jumătate